Vechimea în muncă, schimbată radical peste noapte: lege nouă de la Guvern

de: Alexandru Puiu
31 08. 2023

Modificări importante apar în legislația muncii, în condițiile în care Guvernul se pregătește să adopte un proiect privind vechimea în câmpul muncii.

Mai exact, dacă Executivul de la București va decide să adopte proiectul, românilor li s-ar putea prelungi semnificativ perioada până la care pot să-și cumpere ani de vechime în câmpul muncii.

Procedura e esențială pentru lucrătorii care doresc să iasă la pensie, însă constată că nu au suficientă vechime în muncă, din varii motive.

Ei bine, într-o astfel de situație oamenii pot să plătească ani de vechime și astfel pot beneficia de dreptul la pensie, conform legii.

Dacă se va lua o astfel de decizie, ceea ce e foarte probabil să se întâmple chiar joi, în ședința Executivului, românii vor putea cumpăra vechime până la 31 decembrie 2023.

Cât mai costă astăzi un an de vechime în muncă?

Referitor la costuri, trebuie să știi că acestea nu sunt tocmai piperate, însă dacă nu ai un ban deoparte și posibilități materiale cât de cât stabile, e dificil să-ți permiți să cumperi mai mulți ani de vechime.

Concret, pentru un singur an de vechime în câmpul muncii, anul acesta, va trebui să scoți din buzunar 9.000 de lei.

„Persoanele interesate pot plăti retroactiv contribuţia de asigurări sociale pentru cel mult 6 ani anteriori lunii în care se încheie contractul cu Casa de Pensii. Plata contribuţiei se efectuează într-o singură tranşă sau în tranşe lunare până la termenul de 31 decembrie 2024.

Pot cumpăra vechime în muncă cetățenii români din ţară sau din străinătate care nu sunt pensionari şi care nu au fost asiguraţi în sistemul public de pensii”, transmite ministerul Muncii.

Important de reținut este faptul că unele perioade în care nu ai muncit efectiv, dar ai fost angajat, se iau în considerare ca fiind vechime în muncă. De exemplu, amintim aici perioada concediului de maternitate. De asemenea, cursurile de pregătire profesională, dar și concediul de studii sau concediul de odihnă reprezintă perioade care se adaugă la vechimea efectivă.